Istoria baptiștilor

Baptiștii au apărut ca mișcare crestină în perioada Reformei protestante din Europa Apuseană. Reforma a fost începută de către Martin Luther în Germania și a fost dusă mai departe de alți reprezentanți importanți, cum au fost Jean Calvin și Ulrich Zwingli în Elveția. Prima biserică baptistă s-a format în anul 1606 la Amsterdam (Olanda), dintr-un grup de imigranți englezi separatiști conduși de John Smyth. Ulterior, Thomas Helwis, colegul lui John Smyth, s-a întors în Anglia și a înființat prima biserică baptistă la Londra în anul 1611.

Mișcarea baptistă datorează o buna parte din moștenirea ei de credință mișcărilor anabaptiste care au avut loc în Europa în secolele XVI-XVIII. Pentru credința lor și datorită radicalismului stilului lor de viata, anabaptiștii au fost persecutați în întreaga Europă. Unele comunități anabaptiste au găsit refugiu pentru o vreme și în Transilvania unde au rămas până în anul 1762, când au emigrat în Rusia din cauza persecuției declanșate în timpul domniei împărătesei Austriei, Maria Tereza (1740-1780).

Mișcarea baptistă modernă din Europa a căpătat amploare pe la mijlocul secolului XIX. Pastorul german Johann Gerhard Oncken (1800-1884) a avut o contribuție decisivă în răspândirea mișcării baptiste din Europa în această perioadă. În România, începutul mișcării baptiste este legat de venirea unei familii de imigranți germani la București în anul 1856. Aceștia au înființat prima biserică baptistă formată din credincioși germani. Al doilea început al baptiștilor în țara noastră a avut loc în Dobrogea, independent de primul început. Imigranți baptiști din sudul Ucrainei au ajuns în Dobrogea și au înființat o biserică baptistă în anul 1862 la Cataloi, astăzi sat al comunei Frecăței din județul Tulcea. Prin misiunea unui evanghelist baptist din București, în anul 1870 s-a înființat Biserica Baptistă din Tulcea. În Transilvania credința baptistă a pătruns prin activitatea unor misionari germani și maghiari. În anul 1874 s-a înființat o biserică baptistă maghiară în localitatea Salonta din județul Bihor. Prima biserică baptistă de limba română a fost înființată în anul 1886 în localitatea Cheșa. Bisericile baptiste s-au răspândit cu rapiditate în Bihor, în zona Aradului și a Podișului Someșan. Acestea sunt și astăzi zonele cu cea mai mare concentrare de baptiști din România. De aici, baptiștii s-au răspândit în aproape toate județele țării. Constituirea Uniunii Baptiste din Romania a avut loc în urma formării României Mari. În urma unei întâlniri din anul 1919, baptiștii din Țara Românească și cei din Transilvania au hotarât să se unească. Decizia a fost aprobată în cadrul Congresului din 1920.

După anul 1918, numărul credincioșilor baptiști din România a continuat să crească. Din datele statistice existente se observă că în anul 1922 erau 22.228 de membri, iar recensamântul din anul 1930 a evidențiat existența a 60.562 credincioși baptiști. În anul 1942, bisericile baptiste din România aveau 93842 de membri.

Legea pentru regimul general al cultelor din anul 1928 prevedea la art. 53 recunoașterea drepturilor comunității baptiste acordate acesteia prin jurnalul (hotărârea) Consiliului de Miniștri nr. 2680 din 21 noiembrie 1927. Reglementările ulterioare au înrăutățit regimul juridic al cultelor evanghelice din țară. În condițiile implicării României în al doilea război mondial și ale dictaturii militare a mareșalului Antonescu, prin legile nr. 927 (1942) și nr. 431 (1943) au fost desființate toate asociațiile religioase din România și, ca urmare, baptiștii nu au mai putut desfășura nicio activitate legală, bisericile au fost închise și numărul lor s-a redus drastic. Pe lângă această persecuție, pierderea Basarabiei a influentat negativ numărul credincioșilor baptiști din România. Legile prin care au fost închise bisericile baptiste au fost abrogate printr-un decret regal la 31 august 1944. După o perioadă de liberalizare a climatului religios din România (1944-1948), regimul comunist a aplicat o serie de măsuri represive și de subordonare a vieții Cultului față de interesele dictatorii comuniste atee. Arondarea bisericilor, reglementarea serviciilor religioase în cadrul acestora, controlul numărului de studenți care puteau să se pregătească să devină pastori și restricționarea publicațiilor sunt doar câteva dintre măsurile coercitive ale statului care au afectat negativ viața bisericilor baptiste în decenille VI și VII ale secolului trecut. Numărul credincioșilor baptiști avea să scadă la circa 90.000 în anul 1989. După revoluție, climatul de libertate religioasă a adus un reviriment în viața bisericilor, în prezent există aproximativ 100.000 de credincioși baptiști botezați, iar conform recensământului național din anul 2002, un număr de 130.000 de cetățeni români au declarat că aparțin confesiunii creștine baptiste.